Despre arta de a degusta vinul – interviu cu Daniel Vrănescu

Pentru că un fin și pasionat cunoscător de vinuri ne poate răspunde mai bine decât o poate face D-nul Google sau Chat GPT vreodată, am considerat de bun și puternic gus să-i luăm un interviu domnului Daniel Vrănescu.

Domnule Vrănescu, vă rog să ne ziceți despre dumneavoastră ca și cum v-ar bârfi un prieten bun, fără modestie.

Cand esti in lumea vinului ai intotdeauna prieteni buni si foarte buni in orice colt de rai de pe globul asta mare, mai mult sau mai putin pamantesc. Dar daca le-as cere sa ma descrie si sa extrag o esenta buna, cu siguranta ar spune multi ca sunt ca un vin rar, dintr-un soi puternic aromat si complex, pe care il tot descoperi cu fiecare noua degustare, cu note usor efervescente si pline de neprevazut, dar care te transpune intr-o alta stare…usor euforica, usor entuziasta si foarte optimista. Sunt ca un vin vechi, plin de tanini, usor baricat si mereu surprinzator, ce te poate scoate din zona de confort si transpune intr-o noua versiune a ta, cu mai multa pofta de viata si frumos.

Oare de ce există vinul? Ce-a fost primul: vinul sau împărtășania?

De ce exista vinul? Ca de n-ar fi nu s-ar povesti… Pentru ca undeva in istorie a fost, o dată ca niciodata, un alt euforic efervescent care a uitat niste struguri proaspat culesi, pentru mai multe zile, Așa a descoperit ca intamplarea poate fi un precedent bun pentru o intreaga istorie. Si astazi ne putem bucura papilele intr-un infinit de interpretari nascute dintr-o poveste delicioasa.

Degustarea începe de când scoatem dopul sticlei. Ce poveste ne zice dopul?

Dopul incepe povestea degustarii, pentru ca el e ca un trailer al intregului film senzorial ce urmeaza a fi savurat. El ne spune daca e un vin care s-a pastrat bine, ce arome si nuante gustative si olfactive vom descoperi in el inca de la prima interactiune.

Se știe, vinul este uneori simandicos: se dezvăluie complet, dar nu oricum. Adică, înainte de a-l servi, la ce temperatură trebuie adus un vin rosu. Dau un roze, un alb sau o șampanie. Și de ce? De ce vinul alb se răsuflă pe când cel roșu trebuie destupat cu cel puțin câteva ore înainte de serveală?

Vinurile au personalitatea lor. Unele sunt mai prietenoase si mai aromate, altele sunt mai simandicoase si mai selective cu papilele interlocutorului. Dar ca interlocutorul sa se poata bucura de intreaga experienta la cote maxime, fiecare vin are temperatura lui de servire, ca sa ne putem bucura de tot ce e mai bun din el ca nas ( inainte de a-l gusta ii descoperim povestea olfactiv ), arome, complexitate, nuante gustative si in final postgustul ( amintirea experientei sau gusturile care apar dupa ce l-ai servit si bolta palatina se inunda de noi arome).

Un spumant bun e ca un preludiu pentru orice masa sau interactiune, e cea mai buna alegere pentru un inceput senzorial si are nevoie de 4-8 grade temperatura de servire.

Dupa mofturi si papile se poate continua cu un vin alb servit la 6-8 grade daca e un vin proaspat, gastronomic si cu aciditate compatibila cu pretentiile interlocutorului sau 8-10 grade daca e un vin alb baricat.

Pentru adeptii unei experiente complete, un rose e perfect dupa un vin alb, iar pentru cei care nu-s adeptii vinurilor albe, pot trece direct la un rose servit la 6-8 grade.

Pentru cei mai pretentiosi, care iubesc si complexitatea senzoriala, se poate continua cu un vin rosu lejer servit la 12- 14 grade, un rosu semicorpolent la 13-15 grade sau chiar cu un rosu corpolent, usor arogant la 16-18 grade.

Iar daca vinul e mai vechi, ca un batranel intelept si plin de povesti, el trebuie lasat la aerisit, ca sa i se aseze firul povestii, intr-o maniera frumoasa, inainte de a-l istorisi.

Azi ne oprim la vinul roșu.

Cum alegem paharul potrivit pentru vinul roșu și de ce?

Fiecare vin are perechea lui in materie de pahare, pentru o compatibilitate buna si o experienta intensa, care pune in valoare vinul. Un vin rosu e valorificat frumos de un pahar cu picior lung, o buza subtire, fara proeminente vizibile ( gura sau deschiderea paharului, ca sa nu bulversam cititorul ), cu bolul sau cupa mare, semiovala si atunci aromele primare, srcundare si tertiare, taninii, aciditatea, complexitatea si toata personalitatea vinului pot fi traite cu o intensitate aparte, asa cum merita din plin. Din pahar plin, dar nu foarte. Turnat cam vreo 5 secunde, nu mai mult.

Cum ne dăm seama de tăria lui încă din pahar?

Taria sau volumele alcool, cum spun somelierii, se poate constata din modul in care il simtim olfactiv prima data, impactand-ne cu vaporii ce ies la suprafata imediat, vizual dupa piciorusele lasate pe pahar ( acele picaturi care raman si se preling pe interiorul cupei mai rapid sau mai incet – cu cat se preling mai incet, cu atat volumele alcool sunt mai ridicate ) si gustativ, dupa cat de mult ne arde papilele si bolta palatina.

Mai fandosit exprimat, un fin cunoscator va sti multe despre vin inainte sa il deguste, dar isi va confirma multe si dupa ce il savureaza. Ca ne plac si confirmarile.

De ce unii hulesc șprițul și cum strică apa un vin bun?

Istoric vorbind, vinul s-a servit ca spritul de azi, doar ca erau mai multe parti apa si mai putine vin. Intre timp unii dezaproba vehement spritul pentru ca tempereaza mult experienta pura din punct de vedere olfactiv, vizual si mai ales gustativ. Dar cum gusturile nu se discuta, cel mai bun vin e ala care iti place si cea mai buna varianta de servire e aia care te bucura. Indiferent cine aproba sau nu.

Un sfat pentru cei care țin paharul de vin de cupă, cu 3 degete. Si cu degetul mic ridicat antenă.

Si a tine paharul de cupa poate fi o blasfemie, ca de n-ar fi…din nou nu s-ar povesti. E ca si cum ai avea o vita gatita bine peste care pui mult sos picant, ce ii anuleaza complet tot potentialul legat de gust, aroma, fragezime si textura.

Altfel spus, mai pe romaneste si fara aroganta, cand tii paharul de cupa, vinul se incalzeste, temperatura de servire se schimba si tot ce era mai bun in el nu mai apuca sa te bucure. De aia se tine de picior paharul. Ca au fost niste genii care s-au gandit la toate cand i-au pus un picior lung paharului de vin, unul mai scurt paharului de coniac si nici o prelungire altor tipuri de pahare. Ca vrem sa ne si placa, nu doar sa bem.

Reginele soiurilor de vie ale Republicii Moldova: Rara Neagră și Viorica

Republica Moldova este o țară mica dar cu o inima mare!

Istoria moldovenilor este grea și tumultoasă. Dar moldovenii sunt inimoși, harnici și surprinzător de mândri de identitatea lor. Am putea spune că acolo unde a ajuns un moldovean sau o moldoveancă, s-a făcut treabă bună și cu chibzuială. Iar asta se vede din felul în care au pus la treabă resursele naturale și, în special, vița de vie din a cărei trudă ies unele din cele mai apreciate vinuri din lume.

Republica Moldova este în top 15 la producția de vinuri, în Europa

Cu o producție de aproximativ 2 milioane de hectolitri (din 2018), este printre primele 15 tari europene producătoare de vin. Moldova are o suprafață viticolă de 148.500 de hectare, din care 107.800 de hectare  sunt folosite pentru producția comercială iar restul sunt vii de gospodărie. 

Există 3 regiuni viticole istorice destinate producției de vinuri cu indicație geografică protejată:

  • Valul lui Traian (sud-vest),
  • Ștefan Vodă (sud-est) și
  • Codru (centru).

Fiecare din aceste regiuni se diferențiază printr-o particularitate care, în limbajul cunoscătorilor, se numeste terroir.

Terroir este un termen de origine franceză (terre), derivat din latina populară (terratorium – pământ). Inițial aceasta înseamna o zonă geografică caracterizată de un mix care încorporează toate trăsăturile distincte ale acesteia și care au efect asupra gustului și calității vinului. Adică toți factorii care pot influența calitatea unui vin într-o anumită regiune. Să le luăm pe rând:

Solul și altitudinea Moldovei sunt similare cu cele ale Franței. Clima temperat-continentală însă face ca temperatura dintre zi și noapte și dintre vară și iarnă să fie mai mari decât la francezi. Asta înseamnă că soiurile noastre sunt cel puțin mai rezistente. 

Ce elemente mai definesc terroirul? Orientarea versanților, precipitațiile, vâturile și râurile. Parcă din alt capitol, terroirul mai este influențat de îmbinarea tehnicilor traditionale cu cele moderne. Sau chiar de grija cu care sunt culesi strugurii.

În Republica Moldova există peste 300 de crame și vinării

Oare cine nu a auzit vreodată de:

Crama de la Milestii Mici cu cea mai mare colectie de sticle de vin (cartea recordurilor) si cu cele mai lungi galerii subterane,

Cricova cu ale sale colectii private de vinuri renumite,

Castelul Mimi, un loc de poveste care este clasificat in primele 15 cele mai frumoase vinarii din lume,

Purcari cu premiile castigate la concursuri internationale de profil – printre cele mai premiate vinarii din Europa.

Reginele soiurilor de vie ale Republicii Moldova: Rara Neagră și Viorica

Despre Rara Neagră se presupune că ar fi un soi cu origini dacice. Scrisptic, originea acestui soi pare a fi la Nicorești, în județul Galați. I se mai spune și Băbeasca Neagră, probabil datorită rezistenței la temperaturi foarte scăzute, ca o babă care nu se dă bătută nicicum.   

Boabele sunt de marime mijlocie, putin turtite, de culoare  neagra-albastruie. Este un soi foarte productiv asigurândo producție de 13-18 tone/ha, iar în unii ani chiar 25 tone/ha. Strugurii acumulează peste 180g/l zaharuri ajungând chiar la 210-220 g/l. Vinurile obținute au o tărie alcoolică de 10-11,5% și o aciditate totală de peste 5-6 g/l mult mai ridicată față de alte vinuri roșii conferind vinului o prospețime accentuată. În primul an, culoarea vinului este roșu-rubiniu nu prea intens, dar vie și strălucitoare. Dezvoltă o aromă specifică asemănătoare strugurilor copți din care provin. Vinurile din Băbească neagră sunt vinuri ușoare, mai puțin extractive, care se servesc la o temperatură de 10-15 °C. Vinul obtinut din Rara Neagra este un vin ce din vremuri vechi a fost apreciat, de la Stefan cel Mare si cardinalul francez Richelieu pana in zilele noastre.

Vinurile obținute din soiul de struguri Rara neagră sunt lejere, cu tanine fine și arome dominante de floare de măceș, coacăză roșie, mure sălbatice.

Datorită acidității ridicate Rara Neagră se pretează pentru obținerea unor vinuri spumante roze și roșii, unice ca gust și aromă.

Areal : Republica Moldova, (cca. 104 ha) Romania, Ucraina, U.S.A. – total 2300 ha.

——————————-

Viorica este un soi de viță de vie care produce struguri albi si la prima strigare sună mai degrabă a ceva familiar. Te poți gândi la struguri de masă aromați, ce pot fi consumați ca atare, sau la un vin de masa. 

Părinții Vioricăi sunt, surpriză, soiuri de culoare neagră/rosie. Sunt un hibrid dintre mama Seibel (Franța) și tata italian, Muscat roșu – Aleatico. Seibel se pare că are origini și mai interesante. Adică  face parte din categoria de hibrizi creați în urma încrucișării unor culturi de vii sălbatice din America și Europa. 

Scopul acestor hibrizi interspecifici constă în rezistența la temperaturi, boli criptogamice (boli provocate de putregaiul cenușiu, mana, făinarea, etc) și insecte dăunătoare (filoxera).

În acte, soiul Viorica datează din 1969 si este inclus în Catalogul soiurilor de plante al Republicii Moldova la categoria soiurilor cu bob alb pentru vin. Soiul VIORICA (WIORIKA) este înregistrat și în Catalogul Internațional al soiurilor de struguri ca soi pentru vin.

Viorica este plantat pe teritoriul Moldovei fiind inclus și în sortimentul altor state, precum Ucraina, Rusia, Cehia, Ungaria, Bulgaria si ocupa o suprafața de aproximativ 95 ha în Republica Moldova.

Vinul sec aromat Viorica are o culoare de un galben-pai, cu reflexii verzui. Aromele dominante sunt ale florilor de salcâm, flori de iasomie și de tei. Alte note: citrice, litchii, mere galbene, caise confiate. De asemenea, se pot simți tușe de cimbru, busuioc și alte plante aromatice uscate. Asadar, pentru un sezon relaxant de vara, poți alege relaxat un pahar de vin aromat Viorica.

 

Sursa foto copertă: madein.md

Scurtă istorie a viilor și vinului moldovenești. Podgoriile Iașului

Principalele podgorii cuprinse în Nord-Estul Moldovei sunt Cotnari, Iaşi, Huşi şi Iana-Puieşti.

Deși cele mai pomenite în atestări sunt podgoriile din Cotnari (despre care povestim în alt articol), pe la 1469, Ştefan cel Mare dăruia Mitropoliei din Suceava o vie de la Socola (Buciumi), care s-a tot întins în următoarea sută de ani până spre satul Păun.

În secolul al XVII-lea, mănăstirile, marii boieri, negustorii, domnii şi târgoveţii dețineau cele mai mari suprafeţe cultivate cu vie. În jurul anilor 1650 apăreau ca proprietari mănăstirile Galata, Cetăţuia, Bîrnova, Barnovschi.

Între 1600 și 1700, Moldova a avut nu mai puțin de 50 de cârmuitori și a fost prădată de cazaci, tătari şi polonezi iar viile au fost lăsate de izbeliște perioade îndelungate. Secolul următor e și-mai-și: 52 de cârmuitori cu nu mai puțin de 16 perioade de căimăcăimie (turcească) și apoi ocupație militară ba rusească, ba austriacă. În acest timp, pe alte meleaguri de construiau Palatul de la Versailles (1664), Bach compune concertele branderburgice la Köthen (1721, Prusia, azi Germania) și la Moscova se inaugura o Universitate (1755).

Firește, au fost și perioade pașnice în care podgorenii își îngrijeau viile și construiau beciuri. Un călător vestit, Evliya Celebi (primul turist serios care a practicat meseria aceasta timp de 50 de ani) spunea, prin 1665, că la Iași sunt doar 1060 de pivnițe.

În 1863-4, odată cu secularizarea averilor mănăstireşti (de către A.I. Cuza), podgoriile mai sus-pomenite au trecut în proprietatea statului. Până în 1949, viile au devenit în totalitate proprietăți particulare ale orăşenilor cu diverse profesii dar şi a viticultorilor pasionați.

1884 este cel mai trist an din povestea vinului din cauza filoxerei și a manei care au distrus 95% din plantațiile cu soiuri autohtone. Dacă înainte de pandemie existau aici peste 6300 de hectare cu vie, la 1900 sunt menționate abia 827 de hectare.  Practic, filoxera* este cea care a determinat modernizarea viticulturii și adopția soiurilor Merlot, Chardonnay, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon sau Sauvignon Blanc.

Tot ca urmare a pandemiei, în 1893 a apărut prima pepinieră viticolă de la Vişani, pe lângă o şcoală de maiştri viticoli şi altoitori. În 1900 s-a înfiinţat chiar o societate viticolă care s-a ocupat cu promovarea soiurilor de viţă de vie și premierea celor mai reuțite vinuri.

Primul Război Mondial a fost urmat de o perioadă interbelică înfloritoare. Al Doilea Război Mondial a fost devastator însă greul era abia la început: începând cu 1949 toate viile au trecut în proprietatea statului și a CAP-urilor.

În timpul regimului comunist (1948-1989), au fost dezvoltate trei ripuri de organizații producătoare de vin: institute de cercetare, proprietăți vitivinicole și podgorii cooperante legate de vinarii de stat. În această perioadă, accentul a fost pus pe cantitate, mai degrabă decât pe calitate deoarece oferta era restrictivă. Vinurile bune erau folosite pentru reglarea balanţei comerciale, în special pentru export. .
Potrivit lui Alice Gregorescu, directoare Vinterra, România vindea vinuri datorită faptului că erau destul de ieftine. Acesta a fost motivul principal. Calitatea nu a fost atât de importantă, dar prețul, da. România a vândut vinuri din categoria very low price pentru mulți ani. Așa a ajuns România cel de-al șaselea producător de vin din Europa.**

Casa de vinuri Bucium

În 1949***, podgoriile lăsate de Ștefan cel Mare Mitropoliei din Suceava (bineînțeles, în 500 de ani s-au schimbat multe) sunt reunite sub Casa de vinuri “Bucium 1949” Iași. În anii 1970 – 1980 societatea avea în exploatare 1050 hectare de viță de vie și 400 hectare de pomi fructiferi (pentru rachiu), fiind una dintre cele mai mari din Moldova.

Beciurile Universităţii de Ştiinte Agricole de la Iaşi – pivnițele Adamachi

Din anul 1960****, beciurile Universităţii de Ştiinte Agricole de la Iaşi construite în anul 1850 de filantropul Vasile Adamachi, au intrat în subordinea academicianului Vasile Cotea, care a realizat aici un adevărat punct de vinificație. În anul 1974, pivniţele Adamachi au fost unite cu cele care s-au aflat în proprietatea familiei Kogălniceanu. Beciurile sunt întinse pe o suprafaţă de peste 350 de metri și traversează subteran şoseaua Breazu, terminându-se chiar sub casa lui Mihail Sadoveanu. Sute de sticle de vin, dar şi butoaie sau damigene sunt înşirate de-a lungul pereţilor din piatră. Temperatura constantă de 9 grade Celsius şi umiditatea reglată atent conservă perfect vinul din butoaie. Beciurile Adamachi sunt grupate în patru secţii: cea de maturare la butoi, vinoteca, secţia de preparare a vinurilor spumante şi o ultimă secţie, de preparare a vermutului şi alte băuturi pe bază de must şi vin.

Marea privatizare postRevoluție

Revoluția din 1989 a fost urmată de retrocedare terenurilor. Fărâmițarea proprietăților, tranziția spre economia de piață și știți foarte bine ce a mai urmat, au dus, pe de o parte, la distrugerea multor podgorii dar și la reorganizarea unora noi. Noii mari jucători au fost, pe de o parte, inspirații oportuniști care știau pe ce pun mâna. De cealaltă parte erau pasionații care chiar voiau să facă treabă. Evident, considerații pe tema privatizării podgoriilor sunt multe și mai ales speculative. 

Deși la începuturile anilor 90 România exporta mai puțin de 15% din producția de vin – și asta pentru că era nevoie de valută*****. În 2011, statisticile internaționale** plasează România pe locul 15 în topul producătorilor de vin. Clasificarea ia în considerare suprafața cultivată și calitatea vinului. În 2015 România avea aproximativ peste 5% din terenurile agricole românești cultivate cu viță de vie. Cu toate acestea, în ultimii 15 ani, exportul vinurilor românești a scăzut considerabil, o mare parte din vinul produs fiind utilizat pentru consumul intern.

Astăzi****** podgoria Iaşi cuprinde plantaţiile viticole amplasate în zonele colinare ale Moldovei (sectorul de sud – est) şi pe coasta de tranziţie spre Podişul Moldovenesc de sud (Coasta Repedea) şi faţa Prutului (sectorul Tomeşti – Bohotin).

În cadrul podgoriei se disting centrele viticole Copou – Şorogari, Galata, Uricani, Bucium, Comarna, Bohotin, Tomeşti, Covasna.

Centrele viticole Tomeşti, Covasna, Comarna şi Bohotin înşirate la distanţe de 10 şi 40 km sud-est de Iaşi, se găsesc în condiţii fizico-geografice identice şi intră, sub aspect economic, în sfera de influenţă a oraşului Iaşi. Acesta este motivul pentru care centrul viticol Bohotin a fost ataşat podgoriei Iaşi şi nu celei de la Huşi.

Și a mai rămas o singură informație pe care e musai să o lăsăm aici înainte de a închide artciolul: despre soiurile de viță de vie care sunt cultivate pe podgoriile Iașului. Începem cu Busuioaca de Bohotin, Cabernet Sauvignon, Sauvignon Bland, Merlot, Traminer, Chardonnay, Riesling și încheiem cu o Fetească neagră, autohtonă.

Vinurile din Lumea Nouă – America de Sud, Peru. Vinuri europene si vinuri autohtone. Pisco

Pentru că tocmai m-am întors dintr-un tur ghidat în America de Sud, mi-am propus să aduc în fața pasionațilo de vinuri și crame din Romanânia câte puțin din fascinanta poveste a vinului de Peru. 

PERU este cunoscuta pentru bogatia cultural-istorica, pentru varietatea geografica, pentru bucataria cu totul si cu totul speciala si pentru multe atractii si minunatii. Peru surprinde prin vinurile sale intr-un colt al lumii unde celebritatea in acest domeniu este purtata de doua tari consacrate in lumea vinului.

Privind in ansamblu, Peru se mandreste ca fiind taramul unde s-a plantat primul butas de vie din America de Sud, adus de catre colonizatorii spanioli in jurul anilor 1540. Intr-un timp foarte scurt, spaniolii vor purta cu ei vita de vie de la Cuzco catre noul oras fondat – Lima, care avea sa devina si capitala. De aici spre sud, catre Ica, Arequipa, Tacna, viile s-au extins si din a doua jumatate a secolului al VXI-lea Peru producea vin pe care il exporta cu mare pret sau il utiliza ca plata partiala a salariilor minerilor din minele de argint de la Potosi. Ce ramanea in teritoriu era consumat pe piata interna din Lima, centru politic, administrativ si economic in aceasta perioada de timp.

In 1687 , coasta sudica peruana a fost lovita si distrusa de un puternic cutremur, inclusiv localitatile Ica si Pisco, cele doua centre deja conturate in jurul productiei de vin. Cramele, vasele de lut, cladirile existente au fost toate distruse si nu au mai putut fi salvate, refacute. Mai mult, la mijlocul secolului al XVIII-lea, iezuitii au fost alungati din zona (de fapt, din toate coloniile spaniole americane) ei detinand mari proprietati viticole, luand cu ei si secretul vinului bun.

Desi vinariile si cramele ramase, refacute, restaurate – au fost scoate la licitatie de catre spanioli, noii proprietari nu aveau expertiza si priceperea iezuitilor, fapt care a dus i mai mult la declinul vinului peruan si la aparitia unei bauturi spirtoase – Pisco obtinuta tot din struguri. Desi mai calitativ decât romul, acest Pisco va primi o interdictie din partea Spaniei din motive economice si alaturi de alte dezastre naturale si daunatori, multi producatori de pisco si vin vor cauta o alta varianta precum plantatii de bumbac in toiul cererii de piata si a dezvoltarii industriale de la finalul secolului al XIX-lea.

Astazi, dupa multa munca, studiu si investitii, podgoriile si vinariile din Peru sunt gata sa surprinda lumea cu vinurile lor bine si atent produse.

Producatorii de vin din Peru sunt impartiti in doua tabere – ambele oferind calitate si mult, mult potential:

  • producatorii de vin din soiuri europene precum Cabernet Sauvignon, Malbec, Syrah, Merlot, Tannat, Chardonnay, Sauvignon Blanc sunt in tabara care promite un viitor sigur in Peru producatorilor de vin
  • producatorii de vin din soiuri istorice, locale, numite si “patrimoniales” – ce au fost folosite la productia de pisco. Aceste soiuri include: Quebranta, Mollar, Negra Criolla, Torontel, Moscatel Negro del Peru – sunt cei se mandresc cu vinuri ce ii diferenteaza de altii si in felul acesta sunt unici. Cine poate sa ii contrazica?

Geografie

Din nord din jurul capitalei Lima spre sud, de-a lungul coastei pacifice catre Ica, Nazca, Arequipa, Mochegua si Tacna exista aproximativ 15.000 de hectare de vita de vie cu doar o mica portiune dedicata vinurilor seci, restul ramanand pentru productia de vin dulce si pisco.

Coasta pacifica este influentata tot timpul anului de curentul rece Humboldt ce aduce o briza racoroasa pe aceste teritorii aride, desertice si in plus, mai este responsabil in zona Lima si imprejurimi cu fenomenul numit “garua” . De asemenea, expozitia si altitudinea reliefului andin sunt alti doi factori care creaza conditii favorabile vitei de vie in aceasta zona.

In Ica se produce aproximativ 50% din vinurile de calitate ale tarii, aici intanlindu-se 3 sub-regiuni: Chincha, Pisco si Valea Ica. Majoritatea podgoriilor sunt cuprinse intre 400 -650 m deasupra nivelului marii. Solurile profunde, nisipoase sunt bogate in minerale, carbonat de calciu fara prea mult material organic. Climatul este arid cu nuante sub-tropicale, cu prezenta curentului Humboldt care aduce briza racoroasa ce asigura o amplitudine termica mare de la zi la noapte.

In Arequipa exista doua vai principale Valea Vitor si Valea Caraveli ambele avand vie plantata la inaltimi de peste 1200 metri in soluri argiloase. Valea Vitor produce in special Malbec cunoscut aici ca Burdeos, Moscatel Negro del Peru si Muscat de Alexandria pentru vinurile albe. In valea Caraveli se intanleste unul dintre locurile importante ale viticulturii peruviene, recunoscut ca patrimoniu istoric, cu vii vechi, batrane plantate la altitudini de 1600 metri si unde producatorii locali inca utilizeaza vasele de lut vechi de secole pentru procesul de fermentatie.

Despre Moquegua trebuie mentionat ca a fost un important centru al vinificatiei in secolul al XVII-lea cand era cunoscut ca “Bordeaux al Americilor” iar Tacna este cunoscut ca fiind cel mai sudic punct al vitei de vie din Peru cu podgorii situate la inaltimi de peste 1200 de metri altitudine. In ambele situatii se cultiva diferite soiuri si varietati, de la Syrah, Malbec la Quebranta, Moscatel Negro si Muscat de Alexandria.

Astfel, cu gandul la atmosfera din Peru si frumoasele peisaje, la vinurile locale si bucataria fantastica de acolo, noi destupam o sticla de vin si cautam “maridaje” – secretul combinatiei dintre mancarea potrivita si vinul pe masura.

Enjoy the ride!

Surse de inspiratie: decanter.com, wikipedia.com, dkeyewitness.com/peru.