Despre arta de a degusta vinul – interviu cu Daniel Vrănescu
Pentru că un fin și pasionat cunoscător de vinuri ne poate răspunde mai bine decât o poate face D-nul Google sau Chat GPT vreodată, am considerat de bun și puternic gus să-i luăm un interviu domnului Daniel Vrănescu.
Domnule Vrănescu, vă rog să ne ziceți despre dumneavoastră ca și cum v-ar bârfi un prieten bun, fără modestie.
Cand esti in lumea vinului ai intotdeauna prieteni buni si foarte buni in orice colt de rai de pe globul asta mare, mai mult sau mai putin pamantesc. Dar daca le-as cere sa ma descrie si sa extrag o esenta buna, cu siguranta ar spune multi ca sunt ca un vin rar, dintr-un soi puternic aromat si complex, pe care il tot descoperi cu fiecare noua degustare, cu note usor efervescente si pline de neprevazut, dar care te transpune intr-o alta stare…usor euforica, usor entuziasta si foarte optimista. Sunt ca un vin vechi, plin de tanini, usor baricat si mereu surprinzator, ce te poate scoate din zona de confort si transpune intr-o noua versiune a ta, cu mai multa pofta de viata si frumos.
Oare de ce există vinul? Ce-a fost primul: vinul sau împărtășania?
De ce exista vinul? Ca de n-ar fi nu s-ar povesti… Pentru ca undeva in istorie a fost, o dată ca niciodata, un alt euforic efervescent care a uitat niste struguri proaspat culesi, pentru mai multe zile, Așa a descoperit ca intamplarea poate fi un precedent bun pentru o intreaga istorie. Si astazi ne putem bucura papilele intr-un infinit de interpretari nascute dintr-o poveste delicioasa.
Degustarea începe de când scoatem dopul sticlei. Ce poveste ne zice dopul?
Dopul incepe povestea degustarii, pentru ca el e ca un trailer al intregului film senzorial ce urmeaza a fi savurat. El ne spune daca e un vin care s-a pastrat bine, ce arome si nuante gustative si olfactive vom descoperi in el inca de la prima interactiune.
Se știe, vinul este uneori simandicos: se dezvăluie complet, dar nu oricum. Adică, înainte de a-l servi, la ce temperatură trebuie adus un vin rosu. Dau un roze, un alb sau o șampanie. Și de ce? De ce vinul alb se răsuflă pe când cel roșu trebuie destupat cu cel puțin câteva ore înainte de serveală?
Vinurile au personalitatea lor. Unele sunt mai prietenoase si mai aromate, altele sunt mai simandicoase si mai selective cu papilele interlocutorului. Dar ca interlocutorul sa se poata bucura de intreaga experienta la cote maxime, fiecare vin are temperatura lui de servire, ca sa ne putem bucura de tot ce e mai bun din el ca nas ( inainte de a-l gusta ii descoperim povestea olfactiv ), arome, complexitate, nuante gustative si in final postgustul ( amintirea experientei sau gusturile care apar dupa ce l-ai servit si bolta palatina se inunda de noi arome).
Un spumant bun e ca un preludiu pentru orice masa sau interactiune, e cea mai buna alegere pentru un inceput senzorial si are nevoie de 4-8 grade temperatura de servire.
Dupa mofturi si papile se poate continua cu un vin alb servit la 6-8 grade daca e un vin proaspat, gastronomic si cu aciditate compatibila cu pretentiile interlocutorului sau 8-10 grade daca e un vin alb baricat.
Pentru adeptii unei experiente complete, un rose e perfect dupa un vin alb, iar pentru cei care nu-s adeptii vinurilor albe, pot trece direct la un rose servit la 6-8 grade.
Pentru cei mai pretentiosi, care iubesc si complexitatea senzoriala, se poate continua cu un vin rosu lejer servit la 12- 14 grade, un rosu semicorpolent la 13-15 grade sau chiar cu un rosu corpolent, usor arogant la 16-18 grade.
Iar daca vinul e mai vechi, ca un batranel intelept si plin de povesti, el trebuie lasat la aerisit, ca sa i se aseze firul povestii, intr-o maniera frumoasa, inainte de a-l istorisi.
Azi ne oprim la vinul roșu.
Cum alegem paharul potrivit pentru vinul roșu și de ce?
Fiecare vin are perechea lui in materie de pahare, pentru o compatibilitate buna si o experienta intensa, care pune in valoare vinul. Un vin rosu e valorificat frumos de un pahar cu picior lung, o buza subtire, fara proeminente vizibile ( gura sau deschiderea paharului, ca sa nu bulversam cititorul ), cu bolul sau cupa mare, semiovala si atunci aromele primare, srcundare si tertiare, taninii, aciditatea, complexitatea si toata personalitatea vinului pot fi traite cu o intensitate aparte, asa cum merita din plin. Din pahar plin, dar nu foarte. Turnat cam vreo 5 secunde, nu mai mult.
Cum ne dăm seama de tăria lui încă din pahar?
Taria sau volumele alcool, cum spun somelierii, se poate constata din modul in care il simtim olfactiv prima data, impactand-ne cu vaporii ce ies la suprafata imediat, vizual dupa piciorusele lasate pe pahar ( acele picaturi care raman si se preling pe interiorul cupei mai rapid sau mai incet – cu cat se preling mai incet, cu atat volumele alcool sunt mai ridicate ) si gustativ, dupa cat de mult ne arde papilele si bolta palatina.
Mai fandosit exprimat, un fin cunoscator va sti multe despre vin inainte sa il deguste, dar isi va confirma multe si dupa ce il savureaza. Ca ne plac si confirmarile.
De ce unii hulesc șprițul și cum strică apa un vin bun?
Istoric vorbind, vinul s-a servit ca spritul de azi, doar ca erau mai multe parti apa si mai putine vin. Intre timp unii dezaproba vehement spritul pentru ca tempereaza mult experienta pura din punct de vedere olfactiv, vizual si mai ales gustativ. Dar cum gusturile nu se discuta, cel mai bun vin e ala care iti place si cea mai buna varianta de servire e aia care te bucura. Indiferent cine aproba sau nu.
Un sfat pentru cei care țin paharul de vin de cupă, cu 3 degete. Si cu degetul mic ridicat antenă.
Si a tine paharul de cupa poate fi o blasfemie, ca de n-ar fi…din nou nu s-ar povesti. E ca si cum ai avea o vita gatita bine peste care pui mult sos picant, ce ii anuleaza complet tot potentialul legat de gust, aroma, fragezime si textura.
Altfel spus, mai pe romaneste si fara aroganta, cand tii paharul de cupa, vinul se incalzeste, temperatura de servire se schimba si tot ce era mai bun in el nu mai apuca sa te bucure. De aia se tine de picior paharul. Ca au fost niste genii care s-au gandit la toate cand i-au pus un picior lung paharului de vin, unul mai scurt paharului de coniac si nici o prelungire altor tipuri de pahare. Ca vrem sa ne si placa, nu doar sa bem.
Despre Rara Neagră se presupune că ar fi un soi cu origini dacice. Scrisptic, originea acestui soi pare a fi la Nicorești, în județul Galați. I se mai spune și Băbeasca Neagră, probabil datorită rezistenței la temperaturi foarte scăzute, ca o babă care nu se dă bătută nicicum. 
Viorica este un soi de viță de vie care produce struguri albi si la prima strigare sună mai degrabă a ceva familiar. Te poți gândi la struguri de masă aromați, ce pot fi consumați ca atare, sau la un vin de masa. 
Deși cele mai pomenite în atestări sunt podgoriile din Cotnari (despre care povestim în alt articol), pe la 
1884 este cel mai trist an
În timpul regimului comunist (1948-1989), au fost dezvoltate trei ripuri de organizații producătoare de vin: institute de cercetare, proprietăți vitivinicole și podgorii cooperante legate de vinarii de stat. În această perioadă, accentul a fost pus pe cantitate, mai degrabă decât pe calitate deoarece oferta era restrictivă. Vinurile bune erau folosite pentru reglarea balanţei comerciale, în special pentru export. .
Casa de vinuri Bucium
Astăzi****** podgoria Iaşi cuprinde plantaţiile viticole amplasate în zonele colinare ale Moldovei (sectorul de sud – est) şi pe coasta de tranziţie spre Podişul Moldovenesc de sud (Coasta Repedea) şi faţa Prutului (sectorul Tomeşti – Bohotin).
PERU este cunoscuta pentru bogatia cultural-istorica, pentru varietatea geografica, pentru bucataria cu totul si cu totul speciala si pentru multe atractii si minunatii. Peru surprinde prin vinurile sale intr-un colt al lumii unde celebritatea in acest domeniu este purtata de doua tari consacrate in lumea vinului.
Desi vinariile si cramele ramase, refacute, restaurate – au fost scoate la licitatie de catre spanioli, noii proprietari nu aveau expertiza si priceperea iezuitilor, fapt care a dus i mai mult la declinul vinului peruan si la aparitia unei bauturi spirtoase – Pisco obtinuta tot din struguri. Desi mai calitativ decât romul, acest Pisco va primi o interdictie din partea Spaniei din motive economice si alaturi de alte dezastre naturale si daunatori, multi producatori de pisco si vin vor cauta o alta varianta precum plantatii de bumbac in toiul cererii de piata si a dezvoltarii industriale de la finalul secolului al XIX-lea.
In Ica se produce aproximativ 50% din vinurile de calitate ale tarii, aici intanlindu-se 3 sub-regiuni: Chincha, Pisco si Valea Ica. Majoritatea podgoriilor sunt cuprinse intre 400 -650 m deasupra nivelului marii. Solurile profunde, nisipoase sunt bogate in minerale, carbonat de calciu fara prea mult material organic. Climatul este arid cu nuante sub-tropicale, cu prezenta curentului Humboldt care aduce briza racoroasa ce asigura o amplitudine termica mare de la zi la noapte.
